Blogul si critica literara


Pentru că sunt voci foarte supărate care susțin ideea că ar fi murit critica literară, poate se referă la cea de întîmpinare, adică la cea practicată de jurnaliști sau de absolvenți de Litere, în cel mai bun caz, ar trebui spus că nici vorbă de asta, critica literară adevărată este bine mersi deși nu cred că Antoine Compagnon sau Harold Bloom și-ar pierde timpul să se certe pe bloguri, sau nu am nici cea mai mică îndoială că un Umberto Eco ar primi lecții de la un blogger italian. Cred că s-a mers prea departe cu tupeul unor indivizi din ăștia, care au fost umflați din rațiuni strict comerciale, încît au ajuns acum să dea lecții criticilor de carieră, cum ar fi ca profesorii universitari care sunt și critici literari, Al.Cistelecan, Ion Simuț, Mircea A.Diaconu, Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, etc. să primească lecții de la un student din facultatea lor care își face un blog anonim, nici nu-și asumă identitatea, și se erijează în critici al criticilor, vezi celebrul cerc de metacritică de la Cluj-Napoca. Nu-i nicio propblemă, domniile lor trăiesc în spațiul academic, conduc doctorate, au grupuri de cercetare pe care le coordonează, publică volume colective, se ocupă cu tot ce trebuie să facă un profesor universitar, adică să-i formeze pe studenți și doctoranzi ca să cerceteze în primul rînd, nu să-și facă bloguri, cu ajutorul cărora capătă o îndoielnică notabilitate. Critica literară este o breaslă ca oricare alta în care te poți bucura de recunoașterea colegilor și titulatura de critic se cîștigă pe teren nu pe Wikipedia sau în paginile unui ziar unde publici cronici de carte pe care nimeni nu le mai citește, încît s-a ajuns la fenomenul circularității absolute, tu scrii de mine, eu scriu de tine, tu intri la mine pe blog și comentezi, eu te comentez pe tine. Singura soluție este întoarcerea criticului la uneltele sale, ca să parafrazez un titlul celebru al unui volum de poezii, și anume la analiză sau sinteză, și la o reeducare cît mai rapidă printr-un proces intens de culturalizare, nu poți deveni critic fără o cultură vastă, Călinescu spunea că trebuie să știi mai multe limbi străine, să cunoști mai multe culturi europene sau literaturi, fapt care nu este chiar la îndemîna oricărui blogger. Cultura de internet seamănă cu cea de almanah de pe vremuri, oricît de multe chestii ai ști nu poți trece de suprafețele fenomenului, îmi vine în minte figura Autodidactului din romanul lui Sartre, Greața.

Cred că discuția dintre Linda Hutcheon și Carmen Mușat ar trebui privită în fondul ei, faptul că un specialist canadian de reputație din domeniul studiilor culturale afirmă că este greu de crezut ca pe continentul american un critic literar serios ar putea fi și redactor sau doar ofițer de relații publice al unei edituri  oarecare, fapt care la noi este o regulă absolută, încît unele edituri nu te publică decît dacă prestezi în primul rînd ca redactor, demonstrează că ceea ce la alții ține de bun simț, la noi ar trebui reglementat prin lege.

Nu putem spune că instituția criticii literare a murit, cum crede fostul meu student Marius Chivu, foarte îngrijorat de soarta domeniului nostru, pentru simplu motiv că nu există critică literară ci numai critici. Nu are cum să moară critica literară, poate cea care a intrat într-un raport de diseminare este critica de întîmpinare, pe care dl. Chivu o practică de ceva vreme, pentru că odată cu opera ea există și a existat în condiții mai vitrege decît cele din ziua de azi, în perioada stalinistă sau ceaușistă. Singura critică, vezi titlul lui Mircea Martin, cea care va străbate timpul este critica universitară, nu mai avem de ce să ne raportăm tot timpul la Lovinescu sau Călinescu ci avem nevoie de un format de critic literar în care putem turna și puțin Gherea, Maiorescu, Zarifopol, Vianu, Mihail Dragomirescu, N.Manolescu sau E.Simion. Spre deosebire de alții care nu le povestesc studenților nimic despre operele celor cu care au polemizat, eu le vorbesc studenților și despre autori cu care nu mă întîlnesc deloc în viața mea personală, fără să fiu nevoit să-mi trec textele mereu prin furcile caudine ale revizuirilor lovinesciene. Spre exemplu Mircea Cărtărescu nu ar putea spune niciodată că i-am ocolit opera, urmează să apară cîteva texte despre Orbitor, poezia de tinerețe, am scris despre primul volum din Jurnal, deci nici vorbă despre un conflict mocnit existent între noi, cel puțin nu între criticul Băicuș și autorul Cărtărescu. Asta ca să închid o paranteză deschisă de auto-intitulatul grup al spionilor lui Cărtărescu, sper că acționează pe tot internetul nu doar pe blogul meu.

Nu ar trebui să tragem clopotele criticii literare, criza majoră în care ea se zbate de multă vreme, asumată măcar în parte și de Dan C.Mihăilescu în comentariile din Idei în dialog, provine din faptul ridicat la fileu de doamna Mușat și anume că un critic redactor sau PR a al unei edituri este cu mult mai puțin credibil decît unul absolut independent, singura soluție ar fi construirea unui sistem de plată echitabil pentru munca criticilor literari, un sistem de burse sau de granturi, care să-l extragă pe acesta din sectorul de influență al editurilor, așa cum se întîmplă în SUA sau Canada. Și atunci nimeni nu s-ar mai chinui să-și parcheze cariera și să stea toată viața la remorca unei edituri și să-i critice doar pe autorii respectivei edituri, nicidecum pe alții, pentru că are acest tabu stipulat într-un contract.

Pe bloggeri nu pariez, ei nu au o structură profesională, cu unele excepții, dar criticii literari cu blog nu fac blogging ci se joacă puțin, își publică texte scrise pentru ziar, sau diverse eseuri pe care le vor aduna în volum, vezi exemplul ultimului volum editat postum al lui Saramago, care numai blogger nu poate fi numit. De obicei bloggeri care scriu despre cărți sunt părerologi, miticiști, se umflă în pene cu lecturile și descoperirile lor de ultimă oră, tot un soi de cultură de almanah, superficială și insuficientă, care iese la suprafață imediat cînd un profesor universitar discută cu ei, sigur eu cred și mă lupt pentru ca toți să aibă drepturi egale, sunt diletanți care spun chestii foarte interesante, dar, în principiu ei rămîn doar niște diletanți.

Criza actuală a criticii literare, dacă o fi existînd una, e numai una de creștere, criticii literari vor ști să profite de ea și să se deschidă spre tehnologia extrem de modernă a blogului, dar pentru cultura română acestea nu vor înlocui niciodată Istoria lui G.Călinescu pentru că un blogger nu are o grilă de valori pe baza căreia să poată evalua literatura română la modul profesionist.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s