Zilele regelui


Din păcate nu am ajuns la acel simpozion organizat de BCU în onoarea regelui Carol I, în sala profesorilor este reprodus textul scrisorii trimise proeședintelui Consiliului care s-a ocupat de construcția așezămîntului și în el Regele scria că vrea să construiască clădirea chiar în fața Palatului pentru a avea biblioteca mereu sub ochii săi, un rege care iubea cărțile fără să fie filolog de profesie și  care s-a căsătorit cu Carmen Sylva, regina poetă, este vorba de 9 și 10 mai, ziua regalității și ziua Victoriei, nu cred că cele două date au un echivalent în istoria contemporană. Am mai povestit acel episod tragic din biografia regelui Carol, consemnat tel quel în jurnalul său, cel al morții prințului dauphin, și pomeneam articolul lui Caragiale în care acesta relata cum poprorul, sosit din țara întreagă a așteptat o noapte întreagă în ploaie și fără umbrele ca regele Carol să iasă la balcon și să anunțe că prințul se simte mai bine, din păcate după cîteva zile răul a revenit și Micul Prinț a murit, o scenă similară, cea în care personajul narator participă la înmormîntare, există și în superbul roman Zilele regelui, scris de autorul Degetelor mici, Filip Florian. Cu o altă ocazie regele Mihai regina Ana și prințul Nicolaie au ieșit la un alt balcon, cel al hotelului Ambasador și au salutat mulțimea care striga Nu mai vrem zece mai fără regele Mihai, și am retrăit acea bucurie a poporului care trăia alături de Carol întemeietorul, Eminescu îl numea răutăcios Carol îngăduitorul, bucuriile și tristețile Casei Regale și mai ales tragedia pierderii urmașului la tron. Nu există un document mai trist decît acest superb jurnal al unui nobil prusac ce avea să devină ctitorul României Moderne căreia avea să-i construiască poduri, viaducte, căi ferate, clădiri monumentale, Universitate, într-un cuvînt tot ce alcătuiește bagajul unui stat european modern, căci fără prințul Carol am fi rămas un stat balcanic, rău întocmit, turcit, un Isarlîk, dincolo de mode și timp, care trăia în an-istorie. Vă sărutăm dreapta, Majestate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s