La umbra fetelor in floare


Un mic eveniment care riscă să treacă neobservat este apariția unui volumaș cu prozele scurte ale lui Marcel Proust, majoritatea extrase din volumul Les plaisirs et le jours, carte inedită, tradusă pentru prima oară în limba română de Nicolae Costantinescu, sub titlul Sfîrșitul geloziei și alte povestiri. Aș sublinia faptul că proiectul traducerii integrale a operei lui Marcel Proust în limba română aparținuse doamnei profesoare Irina Mavrodin, dar din păcate a fost abandonat din cauza dispariției sale pe care o regretăm din tot sufletul, ar mai fi rămas de tradus volumașul citat, Pastiches et melanges, și mai ales Corespondența, din care nu există nici măcar o selecție deoarece ea se întinde pe vreo 15 volume, și o ediție integrală ar fi chiar un vis frumos la noi, prima traducere în limba română a apărut prin 1947 dacă nu mă înșel cu prefața lui Tudor Vianu și traducătorul era nimeni altul decît fratele criticului Șerban Cioculescu, Radu Cioculescu dar acesta a fost închis politic și traducerea ciclului În căutarea timpului pierdut a fost finalizată mai apoi de soția sa, Eugenia Cioculescu.
Ca unul care mi-am petrecut ore sau zile întregi în compania criticilor sau traducătorilor lui Marcel Proust pot spune că noi românii nu avem de ce să fim mai puțin fericiți decît francezii înșiși, avem o variantă românească foarte bună a Carnetelor lui Marcel Proust, de asemenea o traducere a Irinei Mavrodin sau a Eseurilor sale, parte a integralei la care lucra și care a fost visul ei de o viață, după cum mi-a mărturisit cînd i-am făcut o vizită acasă pentru doctorat, în acel moment lucra la traducerea romanului Jean Santeuil, sper să fi fost terminat între timp, din păcate traducerile din literatura clasică franceză nu se prea plăteau bine, deși unele edituri au înțeles că ele trebuie reluate la un interval de minium 5 decenii pentru a face textele clasice accesibile unui public contemporan, de fapt acesta este chiar secretul rezistenței lor, altfel ar fi condamnate la pieire, vezi cazul particular al pieselor de teatru scrise de William Shakespeare, care fără traducerile continue ar fi dispărut demult din atenția publicului.
Nu am tendința să povestesc aceste mici bijuterii proustiene, ele au fost scrise la o vîrstă destul de fragedă, cred că pe vremea cînd autorul era încă elev de liceu, sau foarte tînăr, dar ele poartă atingerea geniului, au un aer ușor matein iar unele personaje poartă deja nume cunoscute, Odette, Francoise, sau au acel snobism nobiliar atît de cunoscut din partea dinspre Guermantes. Marcel Proust lucra cu ajutorul celebrelor sale carnete, schița o scenă sau un personaj pe care apoi îl trecea în roman, tăindu-l cu o linie groasă, dar în eboșă au rămas zeci de scene autonome care demonstrează că proiectul său era mult mai ambițios și care au dat criticii proustiene o mică fereastră spre șantierul operei. Aș remarca doar cîteva titluri, Moartea lui Baldassare Sylvante, viconte de Sylvania, Sfîrșitul geloziei, Indiferentul, care a fost lansată ceva mai demult de editura Samuel Tastet, dar care era o proză publicată într-o revistă La vie contemporaine, a fost redescoperită din întîmplare de un cercetător, poate că vor mai fi descoperite și alte texte asemănătoare, cine știe. Oricum chiar titlurile citate de mine aduc în atenție marile teme proustiene, nu ai cum să nu remarci prezența morții sau tema geloziei, apropo de Swann, am întîlnit numele său într-un alt studiu de data aceasta a unui istoric, Edmund de Wall, cel care a primit o moștenire ciudată, o colecție de iepuri cu ochi de chihlimbar, care dă chiar titlul cărții, mergînd pe urmele ei a scrie cartea premiată în 2010 de revista The Economist, și de aseemenea tradusă în limba română, descoperind că unul dintre foștii proprietari era nimeni altul decît Charles Eprusssi, prototipul lui Swann din roman.
Și ca să rămînem în tema proustiană aș aminti aici amintirile deghizate ale romancierei Gabriela Adameșteanu, Anii romantici, în care acesta amintește un episod din biografia sa, și anume teza de licență despre Proust, condusă de profesorul de literatură comparată Silvian Iosifescu, cea care a îndemnt-o să scrie romanul Dimineața pierdută despre care criticii literari au scris că suferă de ifluența proustiană, asumată și de autoare, mîndră că romanul a fost tradus de editura Gallimard, cea care inițial i-a respins romanul lui Proust, prin persoana redactorului Andre Gide, cea mai mare gafă din istoria editurii, în opinia tuturor comentatorilor. Iar pentru cei care nu au citit ar fi de recomandat și superba carte Monsieur Proust, o capodoperă a genului memorialistic, un interviu realizat cu servitoarea sa, o țărancă anaalfabetă din Pirinei, Celeste Albaret, realizat cînd aceasta avea vreo 90 de ani de jurnalistul Georges Belmont. Ea depășește orice carte de amintiri despre Proust, y compris La bal cu Marcel Proust, scrisă de Marta Bibescu, deoarece cărticica narează mai mult istoria unei întîlniri ratate, un soi de En attendant Godot, Așteptîndu-l pe Godot.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s