Jurnalele lui George Orwell


Recitesc jurnalele lui Orwell, de data aceasta în limba română, traduse de Vali Florescu, după ce am dat peste un blog în care erau postate zilnic fragmmente în limba engleză, nu de alta dar au apărut cu ceva timp în urmă și nu am avut curiozitatea să le răsfoiesc. Niciodată însă nu i-am iaginat că voi întîlni așa un om nteresat de spțiul său privat, de tot ceste domestic, de staraturile de legume, de numărul de ouă pe care le fac găinile proprii, de modul în care se cultivă straturile cu flori așa de multe încît cartea se transformă într-un mic tratat de botanică, ai nevoie de un atlas botanic ca să te orientezi printre diferitele specii, numai la Proust am întîlnit așa o grijă pentru universul florall, dar acolo autotul cerea purta corespondență cu diverși grădinari și cunoștea tratate de botanică. Și toate ecestea pe fondul știrilor tot mai îngrijorătoare despre un război iininent, voba ceea, pereat mundus, eu mă ocup cu cultivarea lorilor, prind miriapozi care lasă o dîră fosforescentă, repar debarcaderul, pescuiesc pe lac, îmi cultiv păstîrnacul și salata zilnică, într-un cuvînt George Orwell prefera mîncarea bio, organucă, celei din supermarcheturi, care pe vremea lui erau nuște mici băcănii de țară de unde putei cumpăra ață, săpun, madipolon, etc. M-am gîndit dacă avem asemenea jurnale în literatura român, există cel puțin unul semănător, cel al lui Liviu Rebreanu, dar partea conscarată politicului și scensiunii Gărzii de Fier, descrisă de Rebreanu în Gorila, depășește ca spaiu partea gospodrească, mult mai exactă la Orwell încît acesta va insera inclusiv rețete culinare. Plină de sfaturi practice cartea este un ghid pentru toți cei care vor să fugă din orașele superpoluate si pline de toxicictate și și-au construit mici reședințe la țară, cred că ar merita mai mult popularizată pentru că nu-i de ici, de acolo să mai știi să faci și cîte ceva practic prin casă, președintele Johannis se lăuda că și-a pus singur gresie cînd s-a mutat în primul său apartament, acum este ceva mai ocupat să se ocupe de bunăstarea românilor dar sunt sigur că nu s-ar da înapoi să facă ceva practic, să-l egaleze pe George Orwell în istețime practică și îndemînare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s