Levantul este un poem parodic, o capodoperă a literaturii romane


Levantul este un poem parodic, scris de Mircea Cărtărescu în anul 1989 dar publicat în anul imediat următor, odată cu eliberarea de sub tirania lui Ceaușescu, la care trimit versurile privind revolta pașotistă contra lui Bibescu odă, flacăra mică de la aragaz și revolta grecilor. Levantul mai este și a doua epoppe încheiată, scrisă în 12 cînturi, după jucăria eroi-comică a lui Ion Budai Deleanu, Țigaaniada, care este pastișată chiar în text. Nucleul acestei epopei al căruimod de funcționare a fost surprins de criticul Ovid S.Crohmălniceanu este eseul lui Eliot Tradiție și talent literar, în care literatura veche de la poeții anacreontici și poezia lui Ienăchiță Văcărescu la Nichita Stănescu și Mircea Cărtărescu sau oricare alt poet al Cenaclului de Luni însușii, filtrați prin epopeea neterminată a lui Bolintineanu pplus lord Byron, Conrad, unul dintre personae se numește Manoil, exact ca eroul romanului lui Bolintintineanu, de fapt este vorba de un poem epic, filtrat și prin versificația eminesciană din Scrisori. Ion Bogdan Lefter referindu-se în prefața cărții mele de debut Ideile bursuce la parodiile sau pastișele Scrisorilor eminesciene observa filiația lor cărtăresciană, de altfel recunoscută chiar în textele incluse în acea plachetă de versuri. Modul în care i-a venit ideea să-l scrie este unul destul de ciudat, citind corespondența lui James Joyce a aflat dintr-o scrisoare trimisă fratelui său că unul dintre capitolele romanului Ulise, intitulat Boii soarelui, a fost scris pastișînd toatte stilurile literaturii engleze în proză de până atunci, până la Virginia Woolf sau D.H.Lawrence, de asemenea preocuparea pentru conceptul de postmodernism literar avea să conducă la apariția numărului din revista Caiete critice dedicat fenomenului literar, în care era inclus și un text al lui Umberto Eco, Cum am scris Numele trandafirului, romanul fiind un bestseller de la bun început. Autorul publicase la începutul anilor 80 un articol manifest, Cuvinte împotriva mașinii de scris, de altfel în acest poem un personaj cade în interiorul unei mașini de scris uriașe, un gest simbolic pînă la urmă.

Fiecare cînt în parte conține fie o parodie, fie o pastișă a unui fel de a scrie poezie sunt recognoscibili ușor Anton Pann, Nastratin Hogea, pe filiera anton-pannescă, balada în stil Poe sau Ion Barbu cu regele din țara Evergren, și cu regina care suferea de lupus, o boală extrem de rară, dar și cu Glossa eminesciană, superb scrisă, intitulată, Titul este scriiitură, totul este doar holon, din care structura hologramatică postmodernă a poemului iese la suprafață foarte ușor. Dacă le-aș asocia lui Iaurta și Manoil și celorlalți eroi niște personaje probabil că priul care mi-ar veni în minte ar fi piratul Corto Maltese, de altfel ei o pornesc într-o căltorie nautică, exact ca în Conrad care trece pprintr-o lume imaginară intitulată halucinaria, unde sunt reciclate stiluri ale principalilor șapte cei mai importanți poeți români, de la Mihai Eminescu la Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, probabil un omagiu implicit adus acestor giganți, cu mijloace poetice, of course. Acest imens labirint de situații și acest furnicar de personaje sunt puse în slujba poeziei adevărate, un soi de desen animat, cum era celebrul Submarin galben, pe muzica trupei Beatles, vezi pozele de pe coperta antologiei Aer cu diamante.
Trupa de corsari este destul de omogenă, Manoile se prinde în echipă cu surioara sa Zenaida, vrea să urnească zavera împotriva domnitorului hulpav, asociindu-se, pentru acest nobil deziderat, cu Iaurta chiorul, palicarul, şi fiul lui, Zotalis, apoi cu Leonidas, “renumitu-Ampotrofag” şi soaţa lui Zoe cu francezul Languedoc Brillant. Se ace aluzie la revoluțiile din 48, în Țările Române, cea din Grecia de unde provine chiar termenul de zaveră și la revoluția franceză. Ceata e una multietnică și multiculturală: “palicarii fistichii”, “hoţii strâmbi ai lui Iaurta” şi “faraonii lui Zotalis”, în acest conglomerat de rase intră greci, valahi, aromâni, ţigani care navighează pe mare sau circulă cu marea bășică, un balon cu aer cald cu care a zburat și Coana Chirița, pălăvrăgind despre idealul lor unic, aidoma țiganilor lui Budai Deleanu care dezbăteau care ar fi cea mai bună formă de guvernare, uneori pe poziții diferite datorită ideii pe care și-au format-o despre un “republic democratic” în “Valafia cea înjosită”. Pe parcursul acestui quest avem parte de toate, aventuri, intrigi și trădări, planuri distruse şi răsturnări de situaţii, deghizări, travestiri, qui-pro-quo-uri dramatice, demascări naive şi alte, numeroase, evenimente la fel de suprinzătoare. Evident, abundă structurile metatextuale, cititorul asistă la scrierea textului care a ost dramatizat și pus în scenă de doamna Cătălina Buzoianu care a dramatizat cam orice, de la Istoria ieroglifică la Patul lui Procust, iar Auctorele a fost în primul spectacol chiar Mircea Cărtărescu însuși, la elemente biografice se face tot timpul trimitere în text, că predă la o școală din Colentina, că așteaptă un anumit troleibuz, că o are soție pe Cristina, fosta soție și fetiță pe Ioana.

Levantul musteste de tehnici literare dintre cele mai diverse si mai surprinzatoare, acoperind practic toata literatura romana. Intalnim astfel stilul romantios, incarcat de patos, specific incercarilor literare de final de secol XVIII si inceput de secol XIX, stilul incarcat de patos nationalist al scriitorilor pasoptisti, se trece, evident, prin romantismul eminescian, ajungindu-se la stilul celor mai recente scrieri. Cartea este impregnata de rescrieri, mai lungi sau mai scurte, in cheie postmoderna, a unor

Structura Levantului aduce și mici schimbări, fiecare cînt în parte este însoțit de fragmente care pot fi considerate niște didascalii dramatice, nu lipsește invocația muzei: „n-am cui sa cer/ Sa imi fie argintata foaia, ca a lui Daguerre/ Decat ție, Musa! Aide, mai îndură-te odat!“. Spre deosebire de Scrisoarea a treia, gustul pentru istorie este ceva mai redus, ea este privită cum spunea Lyotard prin aceste petite histoires individuale, care adunate ca fireleunui mănunchi de spice pot da o mare epopee a jocului de-a literatura.
In plus, ca la Cervantes, nu doar temele sunt intertexte ci autorul se joacă cu speciile literare, cu poezia cu formă fixă, cu fabula, cu sonetul, cu glossa sau balada, vezi fabula scrisă în gen Grigore Alexandrescu în care lupul dă o lege prin care animalele să devină bipede și dacă vede că acestea nu se conformeazăsă devină monopode, să umble într-un singur picior.
Pasajul dedicat Țiganiadei începe cu atacul dat de grecul Iaurta asupra unei șatre de țigani dar aceștia se roagă de el să fie cruțați cu zile.
: „Cruta-ne, pupa-ti-as talpa, nu ne omori pă toti/ Ca ti-am face linguri bune si talpicele la roti“– face trecerea spre un tărâm ca-n Tiganiada in care oamenii viseaza tot la un rai cu mâncăruri bogate.
Zotalis știe că acesta este călcîiul lui Ahile pentru țigani și îl exploatează la maimu atrăgîndu-i pe țigani în Valahia unde va i numit bulibașă mințind că a avut un vis preonitoriu în care un înger l-a condus în țara Valahei, caci „Acolo casile-s da friptura/ Cu usa da telemea o bucata/ Iazurile da mujdei si da saramura/ Si da sarmale malurile roat“. In Ierusalimul eliberat intram odata cu atacul lui Iaurta asupra unui sat bulgaresc, prilej pentru autor de a parodia stilul epopeilor in care se prezinta razboaie: „Lupta tine toata noaptea, biruinta se inclina/ Ca un talger de balanta cand spre liota crestina/ Cand spre cei care la Mecca pe un covoras fac tumbe“. Cartarescu nu evita popasul nici prin Mihnea și baba sau poezia de început a lui Mihai Eminescu, construind o „noapte Valpurgică“ autohtona atunci cand personajele, in calatoria lor, sint nevoite sa ramana noaptea intr-o padure, unde li se infatiseaza niste iele hide: „ielele goaled au rotocoale/ Strambe din sale, cu pept scobit“.

Mircea Cărtărescu pastișează și parodiază cu un amestec de dulce ironie și de nostalgie poetică, nu cu un parapon și cu o superioritate care îi permite să afirme că Levantul reprezintă chiar ultima sa încercare poetică. Portretul lui Manoil este, in esenta, unul post-romantic, dar este tratat în cheie comică, un nou geniu pustiu care, in contextul creat de Cartarescu, alaturi de grecul Iaurta si trecand cu acesta prin diverse aventuri, nu mai poate parea nici tragic, ci mai degraba comic, dovada cea mai clară că nu prea dorește să se identiice cu el. incompatibilitatea lui cu realitatea fiind o marca a distantarii autorului de o identificare cu acest tip de erou. Manoil crede în demos cratos, puterea poporului și luptă ca valahii să se autoguverneze iar discursul este scris în forma Proclamațiilor 48-iste: „Scutura-se-vor rumanii da viclene tiranii/ Si avea-se-vor ca fratii, numai noi da noi in teara./ Natiunea va remane, ce e venetic sa peara/ […] Va-nflori liber-schimbismul, scoalele sa vor daschide/ Si besereci sa vor face, cu sfinti mindri in firide“. Aluzia la liber-schimbismul lui Caragiale i-ar face plăcere, care a intrat în Parlamentul României cu un parttid care purta exact această titulatură.

Replica este pe masura, de la un personaj al carui nume are rezonanta caragialesca, Zoe:

“Si eu sunt republicana, si eu voi democratie, / Dar ma tem ca visul ista o fantasma sa nu fie“.

Dragostea, subiect al poemelor de amor este și ea parodiată, caricaturizată, dar contactul nu se stabileste numai cu personajele, ci si cu cititorii, relevant fiind episodul in care se precizeaza ca dacii mancau mamaliga, naratorul marturisind mai apoi ca „am cercat cu-anacronismul cetitorii adormiti/ Caci adus fu cucuruzul in Evropa multe vacuri/ Mai apoi, cum se vadeste de citesti in almanacuri“. Un test catre cititori ar putea fi si episodul in care observam intercalari intre legende diferite – rugat de Iaurta sa ii povesteasca de unde i se trage neamul, Manoil, dupa ce face „din nou bataie la valeat 105“ spune cum Apolodor si-a zidit nevasta in podul pe care l-a durat peste Dunare, la porunca lui Traian, caci acel pod se darima peste noapte, combinație între balada Meșterului Manole și poezia eminesciană. Primul oment cînd Autorul pătrunde în scriitură este în cîntul al nouălea cînd eroii îl pot vedea pe Autor bătînd la mașină tetul cîntului respectiv, ca un ochi uriaș deschis deasupra lumii ficționale: „pret de-o clipa in cotlonul/ Deschis astfel in Levantul, aparui chiar eu, batand/ La masina cantul noua…“.
Secvențța finală triite la conceptul de opera aperta, Manolil se duce la o bibliotecă si citeste Levantul, in care, in final, Manoil se duce la biblioteca si citeste Levantul, in acest Levant deschizand din nou la ultima pagina, unde Manoil se duce la biblioteca si citeste Levantul, etc..Cartărescu cel care este celmai elaborat și erudit și-și umple poemul cu referințe cuturale sau livrești, ne explică,vai, că procedeul a fost folosit de Fellini în E la nave va, să arăți filmul și apoi culisele unde a avut loc filmarea. Asta este structura Lenatului un poem eroic ls care vedem și acțiunea și culisele simultan.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s