Cabana memoriei


Cabana memoriei de Tony Judt http://en.wikipedia.org/wiki/Tony_Judt

 

Nu trecusem cu vederea cărțile unui cunoscut istoric american contemporan, Tony Judt( 1953-2010), cel care a scris un eseu despre situația politică de la noi, România la fundul grămezii, dar cea care mi-a atras atenția în mod deosebit este o cărticică intitulată Cabana memoriei, o carte mai specială, în care firul epic este dat de amintirile autorului, paralizat de o maladie care îl va ucide în anul 2010, boala Lou Gehrig, cea care l-a mutilat și l-a transformat în gîndacul lui Kafka, un tetraplegic care își petrece cei trei ani din viață pe care îi mai are la dispoziție în patul de spital, care respiră asistat dar care se închide în cabana memoriei. Cazul lui Judt nu poate să nu-ți aducă în minte experiența lui Max Blecher, marele bolnav din literatura română, care suferea de o boală ușor diferită, morbul lui Pott. Prezentate inițial în New York Review of Books, aceste mici eseuri autobiografice evocă diverse amintiri din trecut, despre austeritatea de după război, despre mîncarea indiană, automobile diverse de la Peugeot sau Citroen, autobuzul de pe linia verde, cartierul londonez Putney, un vapor faimos, Lord Putney, viața într-un kibbuttz din Israel, unde Tony Judt va pleca pentru a experimenta viața sionismului isrealian, cameristele din căminele studențești din Anglia unde va pleca la studii, Parisul de altă dată și energia lui revoluționară din anul 1968, diverse joburi part-time care i-au permis să supraviețuiască pînă la bursa universității Cambridge, unde a studiat la King’s College, unde se alătură unei echipe de meritocrați, unei elite intelectuale. Un capitol extrem de interesant mi s-a părut cel intitulat Cuvinte, în care istoricul și poltologul Tony Judt, descris de Mircea Mihăieș în Ultimul Judt, se delimitează de dimensiunea înșelătoare a cuvintelor dar se desparte definitiv de ele, din cauza afecțiunii neurologice de care suferea. Sub presiunea Facebook, My space sau sms limba engleză a devenit din Nou-vorba lui George Orwell, autorul unui celebru eseu, The Politics and the English Language, o ne-vorbă.

În partea a treia, Tony Judt va descrie aventura sa academică americană, cînd ajunge acolo va străbate țara în Buickul uriaș, va mînca o pizza uriașă și se va întîlni prima dată cu principiul american Big is Beautiful. Universitățile americane există mai ales prin bibliotecile lor, cea din Bloomington Indiana, unde a lucrat și Matei Călinescu, avea 7.8 milioane de volume, în vreme ce cea din Urbana-Illinois are zece milioane de volume. Spre comparație biblioteca Facultății de Litere nu depășește 100.000 de volume, iar BCU Cluj are ceva spre 3.6 milioane de volume și șase milioane de publicații.  BCU București are peste două milioane de volume, dar alte 500.000 au fost distruse în timpul marelui incendiu din timpul Revoluției din decembrie 1989, cînd au ars și peste 30.000 de manuscrise. Tot în acest capitol Tony Judt va aborda frontal și alte teme ale eticii academice americane, inclusiv cea care ne preocupă și pe noi, românii, cea a hărțuirii sexuale, vorbind despre tabu-urile și hațișul de legi care le apără pe studente de orice formă de discriminare legată de gen, rasă sau pregătire și care asigură o șansă egală oricui dorește să urmeze o universitate în SUA.  Despre șederea în New York autorul are numai amintiri plăcute dar cel mai mult pare legat de aventura New York Review of Books, una din cele mai prestigioase reviste de cultură americană, de care și-a legat întregul destin și care i-a dat acest talent de eseist spumos, înrudit cu cel al unor alți esiști britanici de geniu, inclusiv cu eseurile lui George Orwell, cele ce au început să apară și în traducere românească, alături de jurnalul lui intim. Sub raport identitar Tony Judt se plasează la margine, este atras de marginali, poate chiar asta l-a atras să scrie eseul despre România situată la fundul grămezii, care se ereferă la aderarea noastră la Uniunea Euroepană, deși previziunile lui sumbre sau apocaliptice, dat fiind că era un euro-sceptic declarat sunt departe de a se fi împlinit iar dezvoltarea economică a României în UE este mai mult decît satisfăcătoare. El, evreul englez care predă științe politice și istorie în melting-pot-ul american, unde identitățile naționale  se topesc automat într-o singură supra-identitate, cea americană.

Ultimul capitol, cel care încheie cartea se numește simplu, Munții vrăjiți, aluzie la romanul lui Thomas Mann și la ultiul popas al autorului în vacanțele din Elveția, cel care premerg anii de paralizie totală și lunga sa luptă cu maladia Lou Gehrig, cea care l-a obligat să se refugieze drept mijloc principal de apărare în această superbă cabană a memoriei, un Proust traumatizat pentru care trecutul nu este un simplu panaceu ci un soi de morfină.

Cartea lui Tony Judt e un veritabil testament literar, un eseu despre lumea academică dar și un emoționant document personal, autobiografia unui mare spirit răpus de o boală cumplită, un document mărturie al importanței vieții care trebuie prețuită pentru fiecare secundă trăită. Rest in peace, Tony Judt!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s